Poezia domesticului

Arta lui Ion Dumitriu ilustreaza definitoriu ceea ce am putea numi interioritatea contemplatiei. Pentru ca īntrutotul remarcabila la acest artist de sorginte urbana este capacitatea de a se abandona cu o candoare niciodata disimulata acestui spatiu al eternitatii, care este satul romānesc. Se simte īn pictura lui Ion Dumitriu acea nostalgie atīt de proprie orasenilor, dupa viata la tara, si a cīmpeanului dupa valurirea īnierbata a privelistilor piemontane. Artistul nu gloseaza sentimental īn marginea acestei realitati, ci patrunde, mai exact, se patrunde de miracolul ei, cotrobaie īn miezul ei existential si din aceasta scormonitoare truda obiectele pe care le atinge, surprinzīndu-le īn ipostaze unice, se īncarca de lumina interioara a descoperitorului. Asa se explica de ce imaginile, cu care artistul revine astazi īntre noi (Galeria Simeza), compun un univers de fragmente atīt de personalizate si de intens vibrate poetic. Multe dintre lucrarile actualei expozitii se revendica acelei teribile serii de "portrete ale obiectelor", pe care anonimii prerenasterii germane si, mai tīrziu, marea pictura flamanda le-a impus īntr-o scoala ce dainuie si azi cu stralucire. Unei asemenea ascendente estetice īndraznesc a-l alatura si pe Ion Dumitriu. Pictura lui nu poate fi judecata īn afara subiectivitatii profunde ce o angajeaza īn repetabilul sau dialog cu elementele unui spatiu de concentrata spiritualitate.

Rafinamentul acestei disponibilitati contemplative, emanatia dinauntru a undelor cromatice cu care artistul īsi aureoleaza fiecare obiect-personaj, dau dimensiunea unei metarealitati asupra careia pictorul opereaza cu migala, īnvaluindu-ne īn mrejele ei atīt de domestic poetizate. De aceea, pictura lui Ion Dumitriu nu ar putea fi nicicīnd clasata drept descriptiva. El īsi compune cu meticulozitate cadrele, scontīnd poate chiar pe unele efecte cine-fotografice ale imaginii, īntr-o tentativa foarte moderna de "citire" expresiva a realului.

Pretextele obiective, ca si modalitatile de īmplinire a picturii sale se situeaza foarte aproape de tehnicile hiperrealismului. O pedanta cultivare a detaliului expresiv, o aplecare pasionata spre notarea exacta a continutului material al obiectelor, simtul puternic al acestei materialitati ni-l dezvaluie pe Ion Dumitriu drept un virtuoz al descifrarii formelor. Au si aceste calitati importanta lor īn definirea personalitatii artistice a pictorului. Dar, credem, precumpanitoare ramīne īn pictura lui Ion Dumitriu arta de a compune si de a exterioriza continutul acelei metarealitati de intensa vibratie lirica, de care aminteam mai īnainte. Prin aceasta, artistul ne dezvaluie chipul fabulos-domestic al existentei īntr-un spatiu mioritic. Un spatiu ale carui īntelesuri, conform viziunii etno-filosofice blagiene, nu vom īnceta niciodata a le descoperi, īmbogatindu-le mereu.

Īn aceasta sursa as cauta mereu izvorul ingenuitatii picturii pe care o practica azi Ion Dumitriu. Artistul se afla la un asemenea pol la īntelegerii, din care orizonturile lumii, ce o cerceteaza cu atīta īnvaluitoare dragoste, i se releva cu limpezimea atotgraitoare a simbolurilor arhetipale. Este semnul echilibrului ce l-a dobīndit la capatul unor ani de statornice cautari si a unei tot mai mature deprinderi a mestesugului. Artistul ne apare astazi deplin stapīn pe instrumentele artei sale. Expozitia de la Simeza se impune, deopotriva, prin unitatea viziunii plastice, prin caldura umana a mesajului ce ni-l propune si prin tinuta estetica a fiecarei lucrari ce o cuprinde [...].