Peisajul ca transplant

Am aflat de curīnd ca unul dintre principiile moralei clasice ale meseriei de sculptor (principiu din ce īn ce mai des īncalcat īn ultima vreme) este acela de a nu lucra niciodata cu piatra care a fost extrasa din cariera cu ajutorul dinamitei. Cred ca la elaborarea unui asemenea principiu s-au luat īn calcul mai degraba argumente practice sau experiente nefericite: piatra extrasa cu dinamita, cīt e ea de piatra, iese zdruncinata din cariera si este posibil sa se fisureze tocmai cīnd sculptura e aproape gata! Dar acest principiu a devenit īntre timp un "principiu moral" (de asta si este īncalcat!), deci el are o legatura cu esenta artei sculpturii care e o arta si nu o simpla ciopleala. Īn acest sens inventatorul dinamitei ar fi fost "absolvit" abia daca ar fi prevazut prin testamentul sau ca premiile care-i poarta numele sa se acorde īn primul rīnd sculptorilor care nu īncalca principiul sus amintit si abia dupa aceea altor artisti, savanti si luptatori pentru pace.

*

Modul īn care materia neīnsufletita se transforma īn ceea ce poarta numele de obiect de arta si care īncorporeaza īn el nu numai viata ci si gīndire (deci o emanatie ca a formei superior organizate a materiei) a preocupat multe minti luminate. Cazurile īn care aceasta transformare este pe cīt de evidenta, pe atīt de uimitoare sīnt doua: sculptura situata īn peisaj si peisajul adus (pe pīnza) īn interior. Nici unul, nici celalalt nu dateaza de azi, de ieri si e suficient sa ne gīndim la simptomatica banuiala pe care au avut-o unii oameni foarte seriosi cum ca Babele si Sfinxul Bucegilor ar fi lucrate de mīna omului, respectiv la cīta cerneala s-a consumat pentru lamurirea desenelor de pe peretii pesterilor. Desigur ca la origine aceste transformari aveau scopuri religioase si nu numai noi, oamenii nascuti la multa vreme dupa Altamira, am descoperit īn ele incipientele manifestarii instinctului artistic la oameni. Īntre timp arta evoluase: sculptura īncepuse sa-si aiba locul mai ales īn temple, īn palate, īn piete si īn alte locuri publice ale metropolei, iar peisajul nu mai era decīt un simplu transplant – o imagine a naturii (salbatice, virgine, exotice) adusa īn casa omului pentru a-i īntretine lui iluzia ca īnca este o fiinta cosmica. Aceasta evolutie a depins de modul īn care materia era dislocata si transformata, de felul īn care imaginea era desprinsa din natura pentru a deveni arta si adesea aceasta actiune semana cu o dinamitare. Ceea ce se transplanta īn ambientul omului se resimtea, dupa ani, din cauza actiunii violente de desprindere si īncepea sa se fisureze. Simbolurile, legile perspectivei, trompe l’oeil-ul, gresita descompunere a miscarii unui animal sau om, toate acestea erau tot atītea vicii ascunse ale obiectului si lucrau īntru prabusirea lui. Unele, totusi, au rezistat si au fost numite, pe buna dreptate, minuni ale lumii. Erau acele cazuri fericite īn care artistul īsi pastrase nealterat simtul moral pe tot parcursul exercitarii artei lui.

*

Lumea moderna a recuperat aproape totul si a reconvertit īn termenii ei calitati artistice ale omului ce pareau de mult uitate. Asa au reaparut sculpturile īn peisaj si peisajele pictate care nu mai erau simple transplanturi, simple decoratii interioare. Īn taberele de sculptura, spre exemplu, numeroase lucrari vor purta marturia omului de azi peste timp, numeroase altele se vor pulveriza de la sine. Desigur ca vor crapa, mai īntīi, cele care au fost lucrate īn blocuri de piatra care au fost scoase din cariera cu dinamita, vor dispare apoi cele pentru a caror facere au fost īncalcate alte principii morale si chiar vor fi distruse unele dintre ele pentru ca lumea īnsasi va renunta uneori la morala. Cīteva vor ramīne!

Īn ce priveste peisajul, lucrurile nu sīnt deloc mai simple. Se produc si se reproduc astazi, cu destula usurinta, imagini exacte si frumoase dupa natura. Nemaiexistīnd īnsa pete albe pe harta lumii, nu mai exista nici natura salbatica. Omul a atins totul si a lasat urme. Pictīnd dupa natura artistul poate ignora amprenta lasata de omul locului si astfel va face īn continuare peisaj-transplant. Astfel de kitsch-uri vor continua sa decoreze locuinte umane.

Dar pictorul care pastreaza principiul moral al desprinderii non-violente a imaginii din natura va aduce pe pīnza mai ales amprenta omului traitor īn acea natura. El nu va dinamita locul pentru a extrage peisajul si a exclude omul. Asa mi se pare ca īnteleg pictura peisajului azi (expozitia recent deschisa de Ion Dumitriu la Simeza e un bun exemplu) si daca din ea se va pastra ceva peste timp, aceasta va fi expresia continuitatii omului īn natura si nu īmpotriva ei. Omul īsi va dovedi siesi ca e o fiinta cosmica si nu va mai avea nevoie de iluzii.