Ion
Dumitriu, pictor de 29 de ani, este un figural prin excelenta,
un peisagist īndragostit de un tip de priveliste, –
peisajul de munte si de coline, – gasit prin preajma
Brasovului: "Poiana Marului", "Piscul
Borīi", "Teposul", "Muchia lui
Iepure", sīnt indicatii toponimice care o
demonstreaza, ca si "Piscul Calului" sau
"Pīseul". O fraza mai veche a lui Horia
Bernea (prin 1961 – 63) este īnrudita cu aceste
viziuni; de altfel, "Poiana Marului" a facut
scoala, oarecum ca Balcicul īntre cele doua
razboaie, si sīnt multi tineri care grafiaza
cu deliciu caligramele voluptoase ale mameloanelor cladite
prin aglomerari pe mai multe planuri pīna īn
susul pīnzei, cam īn formula scandarii terenului
prin bosatúri, īn spatiul enluminurii gotice
tīrzii, sau la Simone Martini. Ion Dumitriu a patruns anul
acesta si īn Bienala de pictura si sculptura,
cu doua peisaje similare celor zece din expozitia de care
vorbim. O arta care aminteste peisagistii englezi de
la 1820, pe Palmer īn special, atīt prin "pattern"-ul
motivului, cīt si prin sentiment.
Mai
sīnt īndragostiti de realitate, mai cīnta
peisagistii romāni placerea de a īmbratisa
zarile īnalte si de a te asterne fetei
brune si verzi a litosferei noastre, din care ne hranim si
de pe care privim cerul!...