Atasamentul
nostru fata de spiritul Poienii Marului este
foarte vechi si ramīne definitiv. Dintre pictorii
"raspunzatori" de acest spirit, Ion Dumitriu ne-a
devenit mai familiar (poate si datorita īmprejurarilor
locative – atelierul sau aflīndu-se īn aceeasi
cladire care a gazduit unii ani buni si fructuosi
ai redactiei Arta). Asistam astfel la īnregistrarea
fiecarei noi lucrari ori cel putin la trecerea īn
revista a celor create īntr-o perioada sau alta. Am
luat nemijlocit cunostinta de procedeul predilect de
lucru: recrearea īn pictura a "schitelor"
efectuate de artist cu aparatul fotografic. (Pentru prezentarea pe
care i-o consacrase Calin Dan īn paginile revistei, nr. 7
/ 1983, am ales anume doua serii de imagini – fotografii
si picturi, adeseori raportīndu-se reciproc). Mai mult
decīt rostul fotografiei, atelierul ne-a dezvaluit
interesul (chiar pasiunea) pictorului pentru concretetea
si personalitatea obiectului, calitati de baza
ale realismului acuzat al picturii lui Ion Dumitriu. Cochilii si
scaieti, sfesnice si opaite, o sumedenie de
ustensile uzate frumos, o impresionanta colectie de chei
aranjate īn "panoplie"... – un muzeu,
deopotriva real si imaginar, al naturii si al
civilizatiei. Īn acest spatiu ospitalier, izolat de
contingent, dar nu ignorīndu-l, dimpotriva, la o
ceasca de ceai pretios sau de cafea adevarata,
s-a īntīmplat sa īntīlnim prietenii
pictorului, scriitori din generatia tīnara, ale
caror opere am īnceput apoi le citi. Si nu ne-a
surprins deloc cīnd am observat similitudini de procedee, de la
pictura lui Dumitriu la proza lui Mircea Nedelciu, de pilda.
(Relatiile ar merita sa fie cercetate, aprofundate).
Aici,
īn acest spatiu privilegiat, evolueaza universul
pictorului (falimentat anteic de periodicele reveniri si reverii
la Poiana Marului), de care se ia act public, la intervale de
ani, prin forma organizata a expozitiilor. Nu exista
nici decalaje, nici cezuri īntre expozitii. Ele reflecta
un continuum īn naturala devenire, cu etape īn care
un "motiv" sau altul, un "ciclu" sau altul īsi
afirma predominanta. Īn aceasta situatie,
la recenta expozitie (de la Simeza), doua probleme
conjugate, ale constructiei si semnificatiei imaginii,
ni s-au impus si ne-am propus a le studia. Prima se refera
la relatia interior / exterior, si pe care o
putem interpreta metaforic vorbind ca relatie microcosmos /
macrocosmos. Motivul (sau unul dintre motivele predilecte) este, cum
ne asteptam, "sura". Punctul fix, traditional,
al vizualizarii este stabilit cīnd īn interiorul,
cīnd īn exteriorul surii din care vedem de obicei,
de data aceasta, numai o parte, ceea ce ne atrage atentia asupra
locurilor de comunicare, accesibile (poarta) sau inaccesibile
(interstitiile dintre scīndurile peretilor).
Carul cladit cu fīn este cīnd īn interior,
cīnd īn exterior, cīnd īn prag. Prin poarta
vedem plaiul si cerul (care constituie, sa spunem, marele
univers), prin interstitii – lumina de afara, dar
care ar putea fi si lumina dinauntru. Fascineaza
identitatea dintre microcosmos si macrocosmos. A doua problema,
pur constructiva, se refera la relatia natura
/ geometrie, si are īn vedere restituirea, pe de o
parte a īmbinarii īn ritmuri a grinzilor la capete,
pe de alta, restituirea locului de comunicare si acces al
luminii, fereastra (de aerisire) realizata prin ritmul de
plin / gol al caramizilor: din nou, deci, necesitatea de a
ne defini interiorul si de a-l identifica cu universul ca
dimensiune, durata, permanenta. Daca
interpretarea noastra este valabila si pictura lui Ion
Dumitriu implica filosofie, aceeasi filosofie o descoperim
īn fiecare motiv. Ne aducem aminte de o alta situatie
īnregistrata mai demult īn atelier. Pictorul īsi
fotografiase baietelul atipit īn iarba necosita
– cum īncercam adeseori sa ne surprindem copiii
spre a fixa clipa – si a transpus, fotografia, "schita"
īn ulei. Fixīnd clipa īn memorie, Dumitriu īi
acorda durata si o transforma īn
permanenta. "Permanentele" artei sale sīnt
ale unui spatiu, ale unei civilizatii si culturi, ale
unei umanitati. Pictura lui Ion Dumitriu este firesc
patriotica, detasata de orice retorism, de orice
poncif grandilocvent: īn aceasta consta grandoarea
realismului sau.