Profesorul Ion Dumitriu
Ca
și pictura însăși, profesoratul, înainte de a fi o
meserie, a fost pentru Ion Dumitriu o vocație. Atunci cînd s-a
simțit artist și a vrut să urmeze cursurile unei Facultăți de Arte
Plastice, a făcut-o la Institutul Pedagogic. După care a predat mulți
ani desenul în școli generale. Mai tîrziu, cînd
și-a completat studiile ("fără frecvență") la Institutul de
Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", a optat pentru secția
"Muzeologie. Profesor de desen". Aproape două decenii a
lucrat cu elevii Liceului "Nicolae Tonitza", dar tot la
ciclul gimnazial (clasele V VIII). Cînd, după 1989, i s-a
propus să vină la Academia de Artă (noua denumire a Institutului), a
refuzat. Iubea enorm copiii și le urmărea cu multă grijă trecerea
spre adolescență. Educația unui artist era pentru el un proces de
formație nu doar profesională, ci general-umană, esențialmente
morală. Nu-și învăța elevii numai să deseneze sau să picteze,
ci și să gîndească, să înțeleagă ce se întîmplă
cu ei, să deosebească binele de rău, să prețuiască sentimentele
adevărate și valorile bune ale vieții. Pe scurt, cum se spune cu o
formulă mult prea patetică, dar perfect adecvată în cazul său,
îi învăța să fie oameni.
Făcea apoi parte din specia rară a profesorilor interesați cu adevărat de
creativitatea genuină a copiilor. În fantezia lor, în
modul lor de a percepe realitatea din jur vedea căi de acces către
frumusețea autentică și profundă artistică și nu numai a lumii. Cu
desenele elevilor lui a organizat în 1979 o amplă expoziție la
Muzeul Colecțiilor din București. Cu acea ocazie l-a cunoscut pe Radu
Petrescu, alt mare explorator român al creativității infantile.
În jurnalul anilor de profesorat ai acestuia din urmă (1951
1954), publicat în Ocheanul întors (1977), sînt
multe pagini de analiză a textelor scrise de elevii săi, iar în
Părul Berenicei (1981), care acoperă începutul deceniului
următor (1961 1964), o mare atenție e acordată desenelor pe care le
făceau propriii lui copii. Tot acolo, la prelucrarea jurnalului
pentru publicare, Radu Petrescu a inclus un amplu comentariu (datat
1979) asupra desenelor realizate de elevii lui Ion Dumitriu.
